Imi aduc aminte de primele iesiri, cand Anastasia avea doar cateva saptamani. Dupa 1 ora imi batea inima puternic, dupa 1 ora jumate ma uitam incontinuu la ceas si calculam cat ne ia sa ajungem acasa, apoi il trageam pe domnul R de maneca sa se grabeasca. Simteam ca-mi arde inima pana ce ajung la ea si am inteles ca atunci cand devii mama inima ta iese din piept si isi gaseste locul intr-o faptura mica, scumpa si curata.

Acum are 14 luni si cand merg dupa ea la parintii mei ori la socri (unde o las cateva ore dupa amiaza) ajung prima, urc scarile cu cel mai mare elan din lume. Nu ma mai arde in piept ca la inceput, dar tot ii duc dorul. Poate suna copilaresc dar e interesant cum ii simt lipsa, chiar si pentru o bucata scurta de timp.

Mami te iubeste!